Video Facebook
Status: Încheiat
Astăzi au ajuns la noi ultimele scrisori adresate lui Moș Crăciun. Le-am citit pe toate și, ca de fiecare dată, ne-au emoționat prin simplitatea și sinceritatea cu care sunt scrise.
Acești copii cuminți, silitori, care nu cer mult, dar care speră la un viitor mai bun și-au așternut dorințele pe foaie, iar restul rămâne în puterea noastră.
De aceea, și anul acesta, continuăm cu emoție campania „Crăciun pentru Generații – Ediția a III-a”.
În ultimele zile am citit zeci de scrisori trimise către Moș Crăciun. Ce am descoperit? Copii care nu cer mult…dorințe simple, dar atât de pline de emoție, încât te întrebi cum poate un copil să viseze atât de modest.
Și aici vrem să vă spunem ceva important: la Asociația „Sprijin pentru Generații” ajung doar scrisorile copiilor cuminți și silitori. Da, nu e niciun secret, la noi ajung o parte din scrisorile copiilor care au rezultate bune la învățătură, care au potențial educațional, care sunt cuminți și care pun suflet în tot ceea ce fac. Iar asta nu o spunem doar noi, o puteți simți chiar voi, citind scrisorile lor, pline de sinceritate.
Pentru unii, îndeplinirea acestor dorințe reprezintă un miracol, pentru noi, poate fi o clipă de bunătate care poate schimba un destin.
Fiecare donație, fiecare gest, fiecare strop de implicare devine o poveste adevărată despre solidaritate, despre ce înseamnă să fii parte dintr-o comunitate, despre ce înseamnă, de fapt, să fii român: să vezi, să simți, să empatizezi și să dăruiești.
Actualizări despre acest caz
Vezi cele mai noi informații și evoluția acestei inițiative.
Sprijină această acțiune
Dacă vrei să ajuți, poți folosi informațiile de mai jos. Orice sprijin contează.
